joi, 26 aprilie 2012

Republica Moldova - "Țara Nimănui" sau de fapt "Țara unora"

Istoria ne condamnă....dar poate nu în cel mai dureros mod......................
 De fapt, cred eu.... interesul și trădările ne-au adus la situația cu care ne văicărăm zilnic.

Suntem un Stat mic - dacă îi putem spune așa, însă nebănuite sunt tainele și valorile pe care putem să le altoim fiecare din noi.
Și cum cel mai ușor e să nu faci nimic  și doar să te plîngi necătînd soluția de fiecare dată, continuăm a ne poziționa sub "ecuatorul vieții" în adevăratul sens al cuvîntului.
O țară aflată între degetele mijlociu și arătător al Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii dar cel mai important a Federației Ruse.
 În rolul de dirijor le stă bine la fiecare cum este și cazul puterilor, la fel ca în viață - să conduci e mai ușor decît să îndeplinești, unde mai pui că a doua postură probabil că ne face să ne simțim împliniți.

Fiecare domeniu al vieții sociale este repartizat.......................   și nu în scopul de a înregistra progrese și a-l dezvolta,  ci din contra  - stabilirea monopolului național, care treptat se transformă în influență politică.
Avem la temelia statului cultura, istoria, tradiția, limba, hărnicia și ospitalitatea.........  care însă sunt mici  în comparație cu interesul oamenilor influenți din spatele acestui teritoriu și din afara lui, care de cele mai dese ori sunt străini cultural acestui pămînt, dar cărora legea este ceva flexibil sau formal, organele statului sunt instituții de execuție a intereselor, oamenii politici doar simple marionete datori moral sau financiar, etc...........

De fapt cînd suntem favorizați într-o anumită situație în dauna legii sau altcuiva...........  suntem împăcați pășind determinant spre ziua de mîine nevăzute fiind acțiunile....................
Odată trași pe sfoară sau ca parte vătămată în oarecare situație pornim gîlceava, nemulțumirea, protestul, nervii, răzbunarea..............

De fapt ăsta este omul........ la bine   și infracțiunea e legală, iar cînd insuccesul ne bate la ușă nici greșeala noastră nu se vede vinovat căzînd a fi oricine doar nu noi.

Mereu aud expresii de genul  "Moldova nu e țară", "Rusia ne conduce", "cum spun europenii așa facem", etc...  dar de fapt din nou ar fi cazul să privim în jurul nostru sau poate chiar și la noi căci avem oameni care clarifică votul legilor, economia statului,  dar încă nici unul nu a încercat să dea o culoare vie acestui mic rezultat al istoriei și intereselor bagaților din preajmă.

Suntem , existăm, trăim   doar fizic..............     ne numim stat    și de drept chiar.................. însă suntem îm mîinile cîtorva care pot face astfel ca albul să arate negru și invers.................însă relitatea o acoperim mult timp urmînd ca tot noi să fim direct responsabili în fața urmașilor  de neglijența de astăzi..

joi, 19 aprilie 2012

"PRILEJ" de "SĂRBĂTOARE"

PAȘTELE.................. sau mai bine zis Învierea Domnului nostru Isus Hristos................

Eveniment mult așteptat atît de cei care au renunțat la bucate de dragul dietei - post , cît și pentru cei care pînă și în sîmbăta Paștelui probau bucatele ce amețeau nerăbdarea oamenilor..................
  Și cum la moldoveni orice sărbătoare e motiv de distracție și odihnă, acest "sfînt motiv" nu ne-a lăsat la o parte............
 Totul a început cu pregătirea gustoaselor bucate de către gospodine.....................
 Săptămîna mare strîngea lume pe la biserică..  cei drept 80% din fățărnicie.......
 Noaptea Învierii a fost una specială.......... cu Slujbă Deosebită, Oameni aleși, haine noi și aranjate, Focul Haric arzînd doar în fitilul lumînării, și sfințitul bucatelor în mod specific anului acesta..................
 Și cum încărcătura sărbătorii era una imensă, moldovenii i-au dat o conotație specială, încercînd a transforma masa de Paște în mîndria și dorința de a demonstra că e mai bogat ca altul.............
 Forma de manifest să se deosebească de alții,  încercînd care a lansa focuri de artificii, care a transforma în beții generale, care a isca bătăi  să-l "laude" pe Hristos....... Într-un final să ne deosebim cumva.................

Poate mama natură și Domnul de Sus a ameliorat planurile grandioase a multora.... vărsînd "lacrimi de ploaie" din ajun .........
 Loc de sărbătoare cu asemenea prilej doar cei ce nu vor nu găsesc.........  nevoie era doar de acoperiș..........
Odihnă pe cinste, cu glume și nebunii frumoase  specific anilor prin care ne perindăm și frumoasei vîrste ireversibile............
Dar oare corecți suntem cînd așteptăm sărbătorile pentru a da chefuri?????????  sau  Învierea  să devină o formalitate pe care cine nu o obișnuiește   nu e la modă???????????????

Probabil că greșim ............ și nu puțin .............
Dar ne lăudăm cu prima ocazie cum facem ceva bun, și totul rămîne amintire, dar prin ce????????
Tot prin glume și distracții  sau   negativul evident.......

A treia zi de Paște am înlăturat rușinea din celelalte  2 , participînd la primul pas în formarea unei noi familii și nu oricare, ci a unor oameni ce contribuie la dezvoltarea frumosului și a artei coregrafice din Moldova.

Și cum știm a aprecia și a slăvi doar binele din faptele noatre, rămînem cu speranța că anul următor vom născoci ceva frumos pentru aduce laudă Domnului - dintr-o parte, pentru a forma echilibrul de forțe din această viață că relele parcă vin de la sine..............
Hristos a Înviat și iertare Domnului că suntem ființe ce mai ușor vedem binele din noi dar de fapt suntem permanent deschiși negativului........... iar acesta persistă.

vineri, 6 aprilie 2012

Oare să curgă totul atît de "frumos" cum pare??????????

O perioadă cînd lumea e perindată de evenimente.....................


  Și nu oricare..................   dar de o importanță imensă pentru fiecare din mediile sociale pe care le reprezintă...
Politicul e invadat de  inovații... unele mai stranii decît altele, dar toate menite să cîștige teren în scopul teoretic al cetățeanului - cu practica buzunarului și interesului celui ce conduce....
Biserica așteaptă cu nerăbdare adoptarea legii antidiscriminare sau mai bine zis a homosexualilor, pentru a demonstra că legile în RM și dorința europeană a moldovenilor nu au loc în canoanele bisericești......
Economia prinde aripi.. căci ultimele date ale Fiscului indică o creștere vădită a numărului milionarilor în RM , cei drept  cei declaranți și în lei moldovenești, căci dacă prezentau datele onest marea majoritate din ei se pot lăuda și în valută..............
Turismul țării noastre cunoaște evenimente unice pînă acum, adevărul e că la moment pentru meleagurile noastre mioritice e ceva lăudabil .., continuînd să nu beneficiem de acesta............
Sportul e super pe hîrtie sau prezentat grafic - asta avem la moment...., însă Fotbalul parcă dă rezultate la toate cele 4 nivele la care încerc să îl promovez...... da la nivelul de astăzi a fotbalului basarabean......

Da ..........era să uit .........viața personală a fiecăruia este cuprinsul din cartea de vizită a acestuia............
Și la acest moment   ... pare a fi îmbucurător.....................

Optimismul își face loc în sufletele noastre sceptice...... căci atunci cînd vrem observăm doar elementele pozitive pentru că astea ne interesează..........
Alteori cînd invidia ne cuprinde .....din perfecțiune putem vedea doar răutatea și negativul..........
Oare e atît de senin totul cum pare uneori????????????

Nu...nu....nu..............nu  este atît de frumos totul în jur cum pare la prima vedere.........................
Sunt laude, merite, realizari pentru piar - imagine, dar adevărul este în cei care sunt implicați cu desăvîrșire....
Doar cei ce filtrează detaliat reușitele pot trăi prin ele, doar cei ce doresc cu tot dinadinsul ceva - reușesc... iar pînă a ajunge la culesul roadelor , îndură sacrificii și devotament......

Așa e lumea dată pe pămînt..... pentru orice realizare --- jertfa este o condiție......pentru a nu da frîu liber imaginației omenești să creadă că viața e atît de frumoasă și simplă cum pare................
Visători rămînem... cu picioarele pe pămînt ...însă mai departe tot EA - viața va demonstra cînd și unde am avut dreptate, mai ales dacă am avut.